...

Acum mai bine de 20 de ani , am cunoscut o persoana , copil fiind nu vedeam nimic diferit de ceea ce poate vedea un copil de 8 ani , la cineva cu o varsta destul de inaintata .
Timpul a trecut si odata cu trecerea lui am inceput sa ma intreb :" De unde atata rautate intr un singur om ? " ...se legau multe , vorbe "cu talc" cum le numea persoana respectiva atunci cand eu eram copil , injurii si mai ales fraze neortodoxe la adresa majoritatii. .
Din curiozitate si indignare , am intrebat : " De ce te porti asa ? Nu ti e frica de nimic ? " . Am primit un raspuns simplu si sec :"NU...am pierdut prea mult ca sa mi mai fie frica de ceva"
Urmatorii ani au fost asemanatori , nimic nu parea sa se fi schimbat , ba din potriva ,  imi parea  si mai  dezlantuita .
Ca un om slab , am inceput sa judec persoana despre care va vorbesc , neavand capacitatea de a vedea dincolo de ura ei la momentul respectiv .
Intr o zi , m a chemat si mi a spus : "Mihai ...in viata asta , am iubit un om mai mult decat orice , dar Dumnezeu sau viata sau nesansa au facut ca el sa plece de langa mine " draga cititorule te poti gandi, ca este doar o alta poveste, care, seamana cu multe alte povesti din lumea asta , dar crede ma ...pana nu o auzi din gura celui care a trait o pe pielea lui , sa vezi durerea amestecata cu frustrare si cu intrebarea pe care viata intreaga si a pus o "DE CE ?" cu tot respectul, nu stiu daca poti intelege sentimentul .
Discutia a continuat :"Am plans si am plans , dar asta nu aduce pe nimeni inapoi , ba din contra te face sa iti pierzi vederea si sa schimbi orice sentiment de bunatate in ura sau ...daca esti putin mai norocos , doar in rautate"
Singura bucurie sincera si neamestecata cu haosul interior ce o chinuia , i o dadeau copiii , care de cele mai multe ori fugeau , datorita vocii pe care o avea si a fizionomiei , in momentele acelea priveam  persoana despre care va vorbesc , in ochi si vedeam resemnarea  omului care asteapta moartea , nu pentru ca este bolnav ci pentru ca nimic din ceea ce exista pe lumea asta nu ii mai bucura sufletul .
Si a venit ...intr un fel dureros si foarte nedrept . E mare lucru sa iti ceri iertare , consider ca  doar oamenii puternici o pot face .
Ma consoleaza gandul ca , dupa o viata plina de zbucium  sufletesc  s a intalnit cu cine si a dorit ..poate au inceput o viata in alta parte (consider ca amandoi meritau asta) una linistita si plina de dragoste asa cum au visat .
In final in viata (parere personala ) iertarea si dragostea sunt cele mai importante , orice altceva ramane ca o amintire a ceea ce am construit sau agonisit .